
NĂMOLUL și OUĂLE ÎNCONDEIATE ROMÂNEȘTI, vedete la târgurile internaționale de turism de la Paris și Madrid
Nămolul românesc şi produsele naturiste au fost, la sfârşitul săptămânii trecute, punctul de atracţie al Standului României de la Târgul internaţional Les Thermalies din Paris. În acelaşi timp, vizitatorii Târgului internaţional de turism FITUR de la Madrid, desfăşurat tot weekendul trecut, au cunoscut tradiţiile şi obiceiurile populare româneşti în cadrul atelierelor de încondeiere a ouălor. Standul României, amenajat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), la Târgul internaţional „Les Thermalies“ din Paris, care s-a desfăşurat în perioada 19 - 22 ianuarie a.c., a fost construit în jurul unui concept nou: turismul de sănătate, gândit ca un pachet complex de servicii, care cuprinde tratamente spa, anti-aging, balneare şi naturiste. În cadrul standului au fost prezenţi 6 expozanţi, operatori de turism şi branduri de produse. Vizitatorii francezi şi străini, specialişti sau turişti, au primit mostre de nămol şi produse naturiste româneşti şi au beneficiat de tratamente corporale efectuate de specialişti în domeniu. Înscrişi pe liste de aşteptare încă din prima zi a târgului, zeci de vizitatori au testat calitatea şi eficienţa procedurilor pe care le oferă turismul balnear românesc. În cadrul târgului s-au desfăşurat şi mai multe prezentări şi dezbateri despre resursele naturale cu potenţial terapeutic, despre tratamentul „Ana Aslan“, precum şi despre politica MDRT de relansare a turismului medical şi balnear pe pieţele externe. În plus, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a distribuit celor interesaţi materiale de promovare a destinaţiilor turistice din ţara noastră. Mai mulţi specialişti din staţiunile balneare din Franţa şi-au manifestat interesul de a colabora cu staţiuni similare româneşti şi au planificat vizite de informare în România.
Ansamblul Mitropolitan Iasi va fi reabilitat
Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a semnat pe data de 20 ianuarie 2012, contractul Valorificarea turistică a Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, prin care se vor restaura şase monumente istorice - Catedrala Mitropolitană, Catredrala veche, Palatul Mitropolitan, Biblioteca ecumenică „D. Staniloae”, Cancelaria Mitropolitană, Căminul monahal „Sfântul Gheorghe” şi Casa „Epivata”. Proiectul, care se va desfăşura pe parcursul a 42 de luni, este finanţat prin Programul Operaţional Regional şi are are o valoare totală de 60.215.216,33 lei, din care 47.668.202,52 lei finanţare nerambursabilă. Prin proiect se urmăreşte reabilitarea Ansamblului Mitropolitan Iaşi în vederea introducerii acestuia în circuitul turistic cultural-istoric şi a valorificarii potenţialului turistic al Municipiului Iaşi.
FIJET a acordat Mărul de Aur in 2012Mărul de Aur merge și la Caltagirone în Sicilia
FIJET decernează în acest an, pe data de 15 ianuarie, trofeul "Pomme d'Or" minunatului oraș Caltagirone din sud-estul Siciliei - Italia. Caltagirone, care face parte din Patrimoniul UNESCO, incepe să se construiască la sfârșitul secolului al XVI-lea, pe pantele a trei dealuri, în jurul unui minunat castel arabo-șvab, având la est limita la "Poarta Grecilor" și la vest zidurile Mânăstieii Sf. Bunavestire. Panorama sa se inalță spre cer în forma de amfiteatru ca un evantai gigant. În acest peisaj au crescut cupole de teracotă și turlele religioase populare. Expansiunea urbană a pus problema realizării unei legaturi funcționale a vechii cetații - din jurul valoroasei Biserici a Maicii Domnului - cu noua zonă unde se afla și Casa Senatorilor, reprezentând centrul civil și politic al puterii și unde se aflau zone de lucru și piețe ale unor renumiți artizani. Din 1606, meșteri renumiți se pun pe munca de conexiune și infrumusețare a orașului lor pe versantul sudic al dealului sub conducerea lui Giandomenico Gagini Antonuzzo fiul și nepotul său Antonello, sculptor celebru, care a îmbogățit și bisericile cu minunate opere de arta.
Topul companiilor aeriene pe 2011 in experienta calatorilor romani
Exista o companie aeriana pe care calatorii romani ar recomanda-o cunoscutilor in proportie de 100%? Care a fost in 2011 linia aeriana care a respectat cel mai bine orarul de zbor, din punctul de vedere al calatorilor sai din Romania? Sau poate ca sunteti interesati sa aflati clientii carei companii au fost cei mai multi nemultumiti de transportul bagajelor. Sau poate ca ar fi bine de stiut cum va fi confortul la bord si cat loc pentru picioare va puteti astepta sa aveti la urmatoarea calatorie?
Destinaţiile româneşti, incluse în ofertele tour-operatorilor străini
Vacanţele în România se bucură de mare succes la târgurile internaţionale de turism din Viena (Austria) şi Stuttgart (Germania). Mai multe destinaţii turistice româneşti au fost incluse în ofertele tour-operatorilor străini prezenţi la Târgul Internaţional de Turism „Ferien Messe“ de la Viena (desfăşurat în perioada 12 - 15 ianuarie a.c.) şi la Târgul Internaţional de Turism „Caravan, Motor, Tourismus“ („CMT“) de la Stuttgart (care se desfăşoară în perioada 14 - 22 ianuarie a.c.). Unele agenţii străine au ales chiar obiective turistice româneşti pentru a ilustra coperţile ghidurilor cu care s-au prezentat la târg, iar toate sejururile în ţara noastră oferite de un tour-operator austriac au fost epuizate. De mare succes în rândul turiştilor austrieci şi germani se bucură şi standurile României, organizate în cadrul ambelor manifestări de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi care prezintă oferte ale tour-operatorilor din ţară.
Premiile recunostintei in turismul romanesc
Consiliul Consultativ al Turismului (CCT) s-a reunit în data de 10 ianuarie 2012, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), în prima şedinţă din acest an, prezidată de ministrul Elena Udrea. În debutul şedinţei, ministrul dezvoltării regionale şi turismului a prezentat bilanţul pe anul 2011 al activităţii MDRT în domeniul turismului. „Era momentul să avem acest prim Consiliu Consultativ al Turismului din anul 2012 şi îmi exprim speranţa să avem întâlniri mai dese pentru că experienţa anilor trecuţi, mai ales a anului 2011, a arătat că se poate să avem creşteri în turism, se poate să facem turismul românesc să meargă dacă avem o colaborare reală. În 2011 am avut o creştere pe primele trei trimestre de 17% a numărului de turişti şi noi credem că se va menţine cifra şi la sfârşitul lunii decembrie”, a declarat Elena Udrea. Ulterior, discuţiile s-au axat pe planul pe anul 2012 al acţiunilor de promovare şi de dezvoltare a turismului, membrii CCT fiind invitaţi să prezinte, pe lângă propunerile MDRT, propriile propuneri de proiecte care pot fi derulate în colaborare cu ministerul. Totodată, au fost discutate punctual două evenimente pe care MDRT le organizează în perioada imediat următoare, cu sprijinul sau cu participarea sectorului privat: Gala România, o gală de premiere a performanţelor în domeniul turismului în anul 2011, şi lansarea Sistemului informatic integrat de evidenţă a turiştilor. Gala România, eveniment organizat de MDRT în premieră pe 19 ianuarie a.c., cu finanţare din fondurile europene alocate României pentru promovarea turismului, este o acţiune recomandată prin Strategia de brand prin care ministerul îşi propune să recunoască şi să recompenseze implicarea celor care au contribuit la dezvoltarea turismului românesc. Discuţiile din CCT pe această temă privesc în principal stabilirea categoriilor de premii care vor fi acordate (de exemplu, Hotelul anului, Turoperatorul anului sau Ambasadorul turismului românesc).
|























